Studii Universitare de Doctorat (Ciclul III)
De ce să alegi Şcoala Doctorală de Fizică a Universităţii din Bucureşti ?
Iată câteva motive:
1) Tradiţie
Continuând tradiţia învătământului superior inaugurată în Bucureşti în 1694 de Academia Domnească, Universitatea din Bucureşti a fost înfiinţată în 1864 având iniţial în componenţă Facultatea de Drept, Facultatea de Litere şi Filosofie şi Facultatea de Ştiinţe. Din aceasta din urmă s-a desprins în 1948 Facultatea de Matematică şi Fizică, care la rândul său s-a separat în 1962 în Facultatea de Matematică-Mecanică și Facultatea de Fizică.
Începând cu anul 1974 Facultatea de Fizică se mută într-o nouă locaţie, la Măgurele, devenind parte a Platformei de Fizică. Facultatea de Fizică a Universității din București este cea mai mare facultate de profil din țară, atât în ceea ce privește numărul de programe de studii oferite candidaților/studenților, cât și prin numărul de cadre didactice și de cercetare.
Universitatea din Bucureşti a acordat primul titlu de Doctor din România în 1905 în cadrul Facultăţii de Litere și Filosofie, până în prezent peste 10.000 doctoranzi din 19 domenii de studii obţinând acest titlu. Şcoala Doctorală de Fizică înmatriculează în prezent şi acordă în jur de 30-35 de titluri de Doctor în Fizică anual, fiind una dintre cele mai mari școli doctorale din universitate și cea mai mare școală doctorală de profil din țară.
2) Excelenţă
O componentă definitorie pentru Şcoala Doctorală de Fizică a Universităţii din Bucureşti este activitatea de cercetare științifică, posibilă în primul rând, datorită oportunităţii de a face parte dintr-un mediu academic unic la nivel national: Platforma de Fizică de la Măgurele.
Aceasta a apărut în 1949 odată cu înființarea Institutului de Fizică al Academiei Române sub conducerea acad.prof.univ.dr. Horia Hulubei, fost Rector al Universității din București. În prezent, Platforma de Fizică de la Măgurele funcționează ca un sistem integrat al educației și cercetării științifice avansate în fizică și domenii conexe prin reunirea, pe o suprafață de aproximativ 4 km2, a Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti şi a celor mai importante institute naționale de cercetare-dezvoltare din țară. În acelaşi timp Platforma de la Măgurele găzduieşte proiectul international ELI-NP şi este implicată în colaborări cu institute şi organizaţii de cercetare internaţionale cum ar fi CERN sau Institutul Unificat de Cercetări Nucleare, Dubna.
Şcoala Doctorală de Fizică, prin Parteneriatul încheiat cu institutele de cercetare-dezvoltare de pe Platforma Măgurele și anume:
- Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”
- Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației/Institutul de Științe Spațiale
- Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor
- Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică
- Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului
beneficiază în mod direct de o infrastructură de cercetare remarcabilă şi de expertiza unor cercetători cu rezultate recunoscute la nivel international, unii dintre ei afiliați şcolii doctorale pentru conducere de doctorat.
3) Oportunităţi
Studenţii doctoranzi ai Şcolii Doctorale de Fizică beneficiază de toate oportunităţile oferite de Universitatea din Bucureşti şi anume
- încurajarea excelenţei în cercetarea ştiinţifică prin suport financiar acordat pentru participări la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, efectuarea de stagii de documentare/cercetare/pregătire doctorală, publicarea articolelor ştiinţifice, asigurarea materialelor şi echipamentelor (prin achiziţionare sau închiriere) necesare activităţii de cercetare a studenţilor-doctoranzi, etc.
- încurajarea efectuării de mobilităţi internaţionale prin programe precum Erasmus, Erasmus+, SEE sau în cadrul consorțiului european CIVIS
- încurajarea urmării rutei Doctoratului European şi a încheierii de cotutele internaţionale
- asigurarea cazării în căminele studențești din campusul Măgurele, aflate la aproximativ 200 m de facultate
Prin poziţia privilegiată a Facultății de Fizică pe Platforma Măgurele, studenţii doctoranzi au oportunitatea de a se integra în grupuri de cercetare din cadrul institutelor de pe platformă și de a accesa infrastructura de cercetare din aceste institute
Te aşteptăm !
|